Marin Sorescu

JUCĂRII

Noi care sîntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips...
O, noi cei îngrozitor de mari
Simţim cîteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rînduri de pînze,
Care mergea la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Şi calul să necgheze odată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem:"Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viaţă
Noi avem de gînd să facem
Nişte fapte grozave".

O,cît ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim trişti
Din cauza asta
Şi să plîngem din tot sufletul
Ţinîndu-ne cu mîna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem nişte oameni foarte mari
Şi nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mîngîie.



GIOCATTOLI

Noi che siamo terribilmente maturi,
Che non abbiamo piu caduto sul ghiaccio
Dal tempo delle due guerre,
Oppure se per sbaglio abbiamo mai scivolato,
Abbiamo fratturato un anno,
Uno dei nostri importanti e rigidi anni
Di gesso...
O, noi i terribilmente maturi,
Sentiamo a volte
Che ci mancano i giocattoli.

Abbiamo tutto cio che vogliamo,
Ma ci mancano i giocattoli.
Abbiamo nostalgia dell'ottimismo
Del cuore di cotone delle bambole
E della nostra nave
Con tre fila di tela,
Che gallegiava lo stesso sull'acqua
E sulla terra.

Vorremo montare su un cavallo di legno
E il cavallo nitrisse una volta con tutto il suo legno,
E noi dicessimo:"Portane via,
Non importa il posto,
Perche ovunque nella vita
Noi pensiamo di fare
Delle brave cose."

O, quanto ci mancano a volte i giocattoli!
Ma non possiamo nemmeno essere tristi
Per questo
E piangere con tutto il cuore,
Abbracciando la gamba della sedia,
Perche noi siamo delle persone molto mature
E non c'e nessuno piu maturo di noi
Che ci confortasse.



TOYS

We who are awfully grown-up
Who did not fall on the ice
Since between the two wars,
Or if by fault we slipped once,
We broke an year,
One of our important and rigid year
Of plaster stone...
Oh, we the awfully grown-up
Feel sometimes
That we miss our toys.

We have all we want,
But we miss our toys.
We miss the optimism
Of the cotton heart of the dolls
And of our three-sailed ship,
That used to float on the water 
As well as on the ground.

We wish to ride on a wood horse
And the horse would neigh once with its whole wood,
And we tell him:"Carry us away
No matter where,
Because everywhere in life
We think to do
Great deeds."

Oh, how much we miss sometimes our toys!
But we are not even allowed to be sad
Because of it
And cry out of our soul,
Holding the leg of the chair,
Because we are very grown-up people
And there is no other person more grown-up than us
To comfort us.